DEMOCRAȚIA DIRECTĂ. PROIECT DE LEGE

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR                                               SENAT

Lege de revizuire a Constituției României

 

Parlamentul României adoptă prezenta Lege de revizuire a Constituției României:

Articolul 2 din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.767 din 31 Octombrie 2003, alineat (1) se modifică astfel:

 Art. 2 – Suveranitatea.

(1) Suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin referendum național, precum și prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte.

 La articolul 11 din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.767 din 31 Octombrie 2003, aliniat (2) se modifică și după alineatul (3) se adaugă alineatele (4) și (5), astfel:

Art. 11 – Dreptul internațional și dreptul intern.

(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit Legii, dacă nu au fost respinse prin referendum național, conform art.76 alineat (2), fac parte din dreptul intern.

(4) Ca urmare a aderării la Uniunea Europeană, prevederile Tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din Legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

(5) Guvernul face publice și transmite Parlamentului proiectele actelor cu caracter obligatoriu înainte ca acestea să fie supuse aprobării instituțiilor Uniunii Europene.

La articolul 36 din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, se adaugă alineatele (3), (4) și (5):

Art. 36 – Drepturile cetățenilor cu drept de vot.

(3) Cetățenii cu drept de vot pot lua parte la referendum și la alegerea organelor reprezentative.

(4) Cetățenii cu drept de vot, cu excepția celor nominalizați la articolul 40 alineat (3), pot face parte din Comitetele de Inițiativă care promovează Inițiative cetățenești.

(5) Cetățenii cu drept de vot, pot semna Inițiative cetățeneștii în următoarele domenii:

a) revizuirea Constituției;

b) demiterea Președintelui României;

c) dizolvarea Parlamentului;

d. aderarea sau retragerea la/din organizații de securitate colectivă sau comunități supranaționale;

e) proiecte de Legi;

f) proiecte de modificare a Regulamentelor Camerelor Parlamentului;

g) respingerea Hotărârilor de modificare a Regulamentelor Camerelor Parlamentului.

h) respingerea Legilor;

i) respingerea actelor juridice încheiate de Guvern care vizează bunuri proprietate publică;

j) demiterea Primarului sau Președintelui Consiliului Județean;

k) dizolvarea Consiliului unității administrativ-teritoriale;

l) proiecte de Hotărâri ale Consiliului unității administrativ-teritoriale;

m) respingerea Hotărârilor adoptate de Consiliul unității administrativ-teritoriale;

n) respingerea Dispozițiilor emise de Primari sau Președinți de Consilii Județene.

După articolul 60 din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.767 din 31 Octombrie 2003, se adaugă Titlul II.1, astfel:

 TITLUL II.1 – Referendumul.

 Art.60.1 – Referendumul.

(1) Referendumul național constituie forma și mijlocul de exprimare a voinței suverane a poporului român. El se validează indiferent de numărul participanților la vot, varianta care a întrunit majoritate voturilor valabil exprimate, fiind adoptată.

(2) Referendumul local constituie forma și mijlocul de exprimare a voinței suverane a cetățenilor dintr-o unitate administrativ – teritorială asupra problemelor de interes local. El se validează indiferent de numărul participanților la vot, varianta care a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, fiind adoptată.

(3) Referendumul poate fi declanșat de:

a) Președintele României, după consultarea Parlamentului cu privire la probleme de interes național.

b) Parlamentul României, odată cu declanșarea procedurii de demitere a Președintelui României;

c) Cetățenii României conform art. 60.2. alineatele (3), (4), (5) și (6).

Art.60.2 – Temele referendumului.

(1) Tema referendumului național inițiat de Președintele României se stabilește prin Decret.

(2) Exprimarea prin referendum național a suveranității poporului se exercită, în mod obligatoriu, asupra Legilor și Hotărârilor Parlamentului, atunci când acestea au ca temă:

a) revizuirea Constituției;

b) demiterea Președintelui;

c) aderare sau retragerea la/din organizații de securitate colectivă sau comunități supranaționale;

(3) Exprimarea prin referendum național a suveranității poporului se exercită, în mod obligatoriu, la solicitarea a 500.000 de cetățeni cu drept de vot, în cazul declanșării unor Inițiative cetățenești care au ca temă:

a) revizuirea Constituției;

b) demiterea Președintelui;

c) dizolvarea Parlamentului;

d. aderarea sau retragerea la/din organizații de securitate colectivă sau comunități supranaționale.

(4) Exprimarea prin referendum național a suveranității poporului se exercită, în mod obligatoriu, la solicitarea a 100.000 de cetățeni cu drept de vot, în următoarele situații:

a) sunt declanșate Inițiative cetățenești vizând Legi sau Hotărâri privind Regulamentele Camerelor Parlamentului, iar acestea sunt respinse de Parlament;

b) sunt declanșate Inițiative cetățenești vizând Legi sau Hotărâri privind Regulamentele Camerelor Parlamentului și acesta adoptă o formă diferită de cea propusă prin Inițiativa cetățenească;

c) sunt declanșate Inițiative cetățenești de respingere a Legilor și Hotărârilor Parlamentului privind Regulamentele Camerelor Parlamentului;

d) sunt declanșate Inițiative cetățenești de respingere a unor Hotărâri ale Guvernului care vizează bunuri ale proprietății publice.

(5) Exprimarea prin referendum local a suveranității poporului se exercită, în mod obligatoriu, la solicitarea a 5% dintre cetățeni cu drept de vot, dintr-o unitate administrativ – teritorială, atunci când Inițiativele cetățenești au drept temă:

a) demiterea Președintelui Consiliului Județean sau a Primarului;

b) dizolvarea Consiliului unității administrativ-teritoriale.

(6) Exprimarea prin referendum local a suveranității poporului se exercită, în mod obligatoriu, la solicitarea a 5% dintre cetățeni cu drept de vot, dintr-o unitate administrativ – teritorială atunci când:

a) sunt declanșate Inițiative cetățenești materializate prin Proiecte de Hotărâri ale Consiliului unității administrativ-teritoriale, iar acestea sunt respinse;

b) sunt declanșate Inițiative cetățenești materializate prin proiecte de Hotărâri ale Consiliului unității administrativ-teritoriale și acestea adoptă o formă diferită de cea propusă prin Inițiativa cetățenească;

c) sunt declanșate Inițiative cetățenești de respingere a Hotărârilor Consiliului unității administrativ-teritoriale;

d) sunt declanșate Inițiative cetățenești de respingere a Dispozițiilor emise de Primari sau Președinți de Consilii Județene.

Art. 60.3 – Procedură pentru Legi sau Hotărâri privind Regulamentele Camerelor Parlamentului.

(1) Dacă Parlamentul adoptă o formă a Legii sau Hotărârii privind Regulamentele Camerelor Parlamentului, diferită de cea propusă prin Inițiativa cetățenească în cadrul referendumului sunt supuse aprobării cetățenilor trei variante:

(a) forma Legii sau a Hotărârii privind Regulamentele Camerelor Parlamentului, propusă prin Inițiativa cetățenească;

(b) forma Legii sau Hotărârii privind Regulamentele Camerelor Parlamentului adoptată de Parlament;

(c) nici una din cele două forme;

(2) Dacă nici una dintre variante nu întrunește majoritatea absolută a voturilor valabil exprimate se organizează al doilea tur de scrutin, la două săptămâni de la data desfășurării primului tur, între primele două variante, stabilite în ordinea numărului de voturi obținute în primul tur. Este adoptată forma Legii sau Hotărârii care a obținut cel mai mare număr de voturi.

 Art. 60.4 – Procedură pentru Hotărâri ale Consiliului unității administrativ-teritoriale.

 (1) Dacă Consiliul unității administrativ-teritoriale adoptă o formă a Hotărârii diferită de cea propusă prin Inițiativa cetățenească, în cadrul referendumului sunt supuse aprobării cetățenilor trei variante:

(a) forma Hotărârii Consiliului unității administrativ-teritoriale propusă prin Inițiativa cetățenească;

(b) forma Hotărârii adoptată de Consiliul unității administrativ-teritoriale;

(c) nici una din cele două forme.

(2) Dacă nici una dintre variante nu întrunește majoritatea absolută a voturilor valabil exprimate se organizează al doilea tur de scrutin, la două săptămâni de la data desfășurării primului tur, între primele două variante, stabilite în ordinea numărului de voturi obținute în primul tur. Este adoptată forma Hotărârii care a obținut cel mai mare număr de voturi.

 Art. 60.5 – Termene.

 (1) Cetățenii cu drept de vot își vor putea exprima voința, în mod regulat, în cadrul a patru referendumuri, organizate anual, în prima duminică a lunilor Martie, Iunie, Septembrie și Decembrie.

(3) Dacă nu există acte normative, Inițiative cetățenești, ori alegeri naționale sau locale, care îndeplinesc condițiile pentru a fi supuse votului popular în cadrul unuia dintre cele patru referendumuri anuale, acesta nu va fi organizat.

(4) Aducerea la cunoștință publică a datei și temelor referendumului se face prin Monitorul Oficial al României, Partea I, prin presă, radio și televiziune.

 La articolul 61 din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.767 din 31 Octombrie 2003, alineatul (1) se modifică și va avea următoarea formă:

 Art. 61 – Rolul și structura.

(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român.

 La articolul 63 din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.767 din 31 Octombrie 2003, alineatul (2) se modifică și va avea următoarea formă:

Art. 63 – Durata mandatului.

(2) Alegerile pentru Parlament se desfășoară concomitent cu primul referendum național anual care urmează perioadei de 90 de zile de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului.

 După articolul 63 din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.767 din 31 Octombrie 2003, se adaugă art.63.1

Art.63.1. Dizolvarea Parlamentului.

(1) După consultarea Președintelui Camerei Deputaților și pe cel  al Senatului, precum și a liderilor grupurilor parlamentare, Președintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 30 de zile de la prima solicitare și numai după respingerea a cel puțin două solicitări de investitură.

(2) 500.000 de cetățeni cu drept de vot, în baza listelor de semnături depuse la Curtea Constituțională, pot solicita dizolvarea Parlamentului. Referendumul național de aprobare a dizolvării Parlamentului se organizează, de către Guvern, odată cu primul referendum național anual care urmează, dar nu mai devreme de 30 de zile de la momentul publicării în Monitorul Oficial a Hotărârii Curții Constituționale prin care aceasta certifică îndeplinirea condițiilor pentru exercitarea Inițiativei cetățenești.

(3) Parlamentul este dizolvat dacă a fost inițiată procedura de demitere a Președintelui României, și cetățenii au respins prin referendum național demiterea acestuia, la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale de validare a rezultatului referendumului.

(4) Parlamentul nu poate fi dizolvat în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgentă.

La articolul 73 din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.767 din 31 Octombrie 2003, alineatul (1) litera (d), se modifică astfel:

Art. 73 – Categorii de legi.

d) organizarea și desfășurarea inițiativelor cetățenești și a referendumului.

La articolul 74 din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003  alineatele (1) și (2) se modifică și se adaugă, după alineat (3), alineatele noi (4) și (5), astfel:

Art. 74 – Inițiativa legislativă.

(1) Inițiativa legislativă aparține, după caz, Guvernului, Senatorilor și Deputaților, sau unui număr de cel puțin 100.000 de cetățeni cu drept de vot. Inițiativa cetățenească poate viza și adoptarea sau modificarea Regulamentelor Camerelor Parlamentului.

(2) Inițiativa cetățenească de respingere a unor Legi sau Hotărâri privind Regulamentele Camerelor Parlamentului, aparține unui număr de cel puțin 100.000 de cetățeni cu drept de vot.

(4) Senatorii, Deputații și cetățenii care exercită dreptul la inițiativă legislativă pot prezenta propuneri legislative numai în forma cerută pentru proiectele de Legi.

(5) Proiectele legislative se supun dezbaterii Parlamentului care se pronunță în termen de maximum 120 de zile asupra acestora. Pentru proiectele legislative care privesc Codurile de procedură civilă sau penală și unele Legi de complexitate deosebită, termenul este de maximum 180 de zile. În cazul depășirii acestor termene se consideră că Proiectele de Legi au fost adoptate și sunt transmise spre promulgare Președintelui României.

Articolul 75 din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, se abrogă.

La articolul 76 din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, alineatele (1) și (2) se modifică, iar după alineat (3) se adaugă alineatele (4), (5), (6), (7), (8), (9), (10) și (11), astfel:

Art. 76 – Adoptarea legilor şi a hotărârilor.

(1) Legile de ratificare a Tratatelor internaționale care prevăd aderarea sau retragerea la/din organizații de securitate colectivă sau comunități supranaționale, se adoptă cu votul a două treimi din numărul membrilor Parlamentului și intră în vigoare numai după aprobarea lor prin referendum național.

(2)Legile de ratificare a Tratatelor internaționale care prevăd aderarea sau retragerea la/din organizații de securitate colectivă sau comunități supranaționale, aprobate de Parlament, sunt supuse aprobării cetățenilor odată cu primul referendum național anual care urmează publicării Hotărârii Parlamentului în Monitorul Oficial, dar nu mai devreme de 30 de zile.

(4)Inițiativele cetățenești, depuse conform articolului 74 alineatul 1, pot fi respinse de Parlament, sau acesta poate adopta o formă diferită a Legii sau a Hotărârii privind Regulamentele Camerelor Parlamentului,  față de cea propusă de cetățeni.

(5)Dacă Parlamentul a respins o Inițiativă cetățenească, depusă conform articolului 74 alineatul 1, Referendumul național se organizează odată cu primul referendum național anual care urmează publicării în Monitorul Oficial a deciziei Parlamentului de respingere a Inițiativei cetățenești, dar nu mai devreme de 30 de zile.

(6)Dacă Parlamentul adoptă o formă a Legii diferită de cea propusă prin Inițiativa cetățenească, aceasta se trimite, spre promulgare, Președintelui României.

(7)Dacă Parlamentul adoptă o formă a Hotărârii privind Regulamentele Camerelor Parlamentului, diferită de cea propusă prin Inițiativa cetățenească, referendumul național se organizează odată cu primul referendum național anual care urmează publicării Hotărârii Parlamentului în Monitorul Oficial, dar nu mai devreme de 30 de zile, conform procedurii prevăzute la articolul 60.3.

(8) Hotărârile Parlamentului se publică în Monitorul Oficial, și intră în vigoare la data publicări, cu excepția Hotărârilor Camerelor Parlamentului privind Regulamentele acestora care intră în vigoare la 100 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, dacă în acest interval nu a fost publicată în Monitorul Oficial Hotărârea Curții Constituționale prin care aceasta certifică îndeplinirea condițiilor pentru exercitarea Inițiativei cetățenești de respingere a Hotărârii Parlamentului.

(9)Referendumul național pentru respingerea Hotărârilor Camerelor Parlamentului privind Regulamentele acestora, se organizează, odată cu primul referendum național anual, care urmează publicării în Monitorul Oficial a Hotărârii Curții Constituționale prin care aceasta certifică îndeplinirea condițiilor pentru exercitarea Inițiativei cetățenești de respingere a Hotărârilor Camerelor Parlamentului privind Regulamentele acestora, dar nu mai devreme de 30 de zile.

(10) Hotărârile Camerelor privind Regulamentul propriu, pentru care au fost depuse Inițiative cetățenești de respingere și care nu au fost respinse prin referendum, intră în vigoare la data validării rezultatului acestuia de către Curte Constituțională.

(11) Legile și Hotărârile privind Regulamentele Camerelor pot fi reluate în discuție și anulate oricând, în baza expunerii de motive a Inițiativelor cetățenești de respingere, în intervalul dintre adoptare și demararea campaniei electorale pentru promovarea Inițiativei cetățenești de respingere.

Articolul 77 din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, se modifică și va avea următoarea formă:

Art. 77 – Promulgarea legii.

(1) Legea se trimite, spre promulgare, Președintelui României. Promulgarea Legii se face în termen de 100 de zile de la primire, dacă în acest interval nu a fost publicată în Monitorul Oficial o Hotărâre a Curții Constituționale prin care aceasta certifică îndeplinirea condițiilor pentru exercitarea Inițiativei cetățenești de respingere a Legii.

(2) Înainte de promulgare, Președintele poate cere verificarea constituționalității Legii.

(3) Înainte de promulgare, Președintele poate cere Parlamentului reexaminarea Legii, o singură dată.

(4) Dacă Președintele a cerut reexaminarea Legii ori dacă s-a cerut verificarea constituționalității ei, promulgarea Legii se face în termen de 100 de zile de la primirea Legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curții Constituționale, prin care i s-a confirmat constituționalitatea, dacă în acest interval nu a fost publicată în Monitorul Oficial o Hotărâre a Curții Constituționale prin care aceasta certifică îndeplinirea condițiilor pentru exercitarea Inițiativei cetățenești de respingere a Legii.

(5) Referendumul național de respingere a Legii se organizează, odată cu primul referendum național anual care urmează publicării în Monitorul Oficial a Hotărârii Curții Constituționale, prin care aceasta certifică îndeplinirea condițiilor pentru exercitarea Inițiativei cetățenești de respingere a Legii, dar nu mai devreme de 30 de zile.

(6) Dacă a fost inițiată o Inițiativă cetățenească de respingere a Legii și aceasta nu a fost respinsă prin referendum promulgarea Legii se face în termen de 10 zile de la validarea de către Curtea Constituțională a rezultatului referendumului.

(7) Dacă Parlamentul adoptă o formă a Legii diferită de cea propusă prin Inițiativa cetățenească, și dacă Președintele a cerut reexaminarea formei legii adoptate de Parlament ori dacă s-a cerut verificarea constituționalității ei referendumul național se organizează odată cu primul referendum național anual care urmează primirii Legii adoptate după reexaminare, sau primirii deciziei Curții Constituționale prin care i s-a confirmat constituționalitatea, dar nu mai devreme de 30 de zile de la această dată, conform procedurii prevăzute la articolul 60.3.

(8) Promulgarea variantei Legii adoptate prin referendum, conform procedurii prevăzute la articolul 60.3., se face în termen de 10 zile de la validarea de către Curtea Constituțională a rezultatului referendumului.

La articolul 79 din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, se adaugă alineatul (3), astfel:

Art. 79 – Consiliul Legislativ.

(3) Consiliul Legislativ solicită Curții Constituționale avizul de constituționalitate pentru inițiativele cetățenești și inițiativele cetățenești de revizuire a Constituției, la depunerea acestora de către Comitetele de inițiativă, conform Legii organice.

La articolul 81 din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.767 din 31 Octombrie 2003, se adaugă alineatul (1.1) astfel:

Art. 81 – Alegerea Președintelui.

(1.1) Alegerile pentru Președintele României se desfășoară odată cu primul referendum național anual care urmează expirării mandatului.

Articolul 89 din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003 se abrogă.

Articolul 90 din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, se abrogă.

Articolul 95 din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, se modifică și va avea următoarea formă:

Art. 95 – Demiterea.

(1) In cazul săvârșirii unor fapte grave prin care Președintele României încalcă prevederile Constituției, Parlamentul cu votul majorității parlamentarilor celor două Camere reunite, după consultarea Curții Constituționale, poate demara procedura de demitere a acestuia. Președintele poate da Parlamentului explicații cu privire la faptele ce i se impută.

(2) Propunerea de inițiere a procedurii de demitere a Președintelui României trebuie să fie susținută de cel puțin o treime din numărul total al parlamentarilor și se aduce, neîntârziat, la cunoștință Președintelui.

(3) Dacă propunerea de inițiere a procedurii de demitere a Președintelui României este aprobată, Guvernul organizează referendumul național pentru demiterea Președintelui României în ultima Duminică a intervalului de 30 de zile, care încep să curgă din momentul publicării în Monitorul Oficial a Hotărârii Parlamentului privind inițiere a procedurii de demitere a Președintelui.

(4) 500.000 de cetățeni, în baza listelor de semnături pot solicita demiterea Președintelui României. Referendumul național pentru demiterea Președintelui se organizează, de către Guvern, odată cu primul referendum național anual care urmează, dar nu mai devreme de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii Curții Constituționale prin care aceasta certifică îndeplinirea condițiilor pentru declanșarea procedurii de demitere a Președintelui României de către cetățeni.

La articolului 97 din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, alineatul (2), se modifică astfel:

Art. 97 – Vacanța funcției.

(2) Guvernul va organiza alegerile pentru un nou Președinte odată cu primul referendum anual care urmează, dar nu mai devreme de 80 de zile de la data la care a intervenit vacanta funcției de Președinte al României.

 La articolul 98 din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, alineatul (1) se modifică și va avea următoarea formă:

Art. 98 – Interimatul funcției.

(1) Dacă funcția de Președinte devine vacantă ori dacă Președintele se află în imposibilitate temporară de a-și exercita atribuțiile, interimatul se asigură, în ordine, de președintele Senatului sau de președintele Camerei Deputaților

Articolul 108 din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, se modifică și va avea următoarea formă:

Art. 108 – Actele Guvernului.

(1) Guvernul adoptă Hotărâri.

(2) Hotărârile se emit pentru organizarea executării Legilor.

(3) Hotărârile adoptate de Guvern se semnează de Prim-ministru, se contrasemnează de Miniștrii care au obligația punerii lor in executare si se publică in Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistența Hotărârii. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituțiilor interesate.

4) Inițiativa cetățenească de respingere a unor Hotărâri ale Guvernului României, care vizează bunuri ale proprietății publice aparține unui număr de cel puțin 100.000 de cetățeni cu drept de vot.

(5) Orice Hotărâre emisă de Guvern, care are ca obiect care bunuri ale proprietății publice se publică în Monitorul Oficial, și intră în vigoare la 100 de zile de la publicare, dacă în acest interval nu a fost publicată in Monitorul Oficial o Hotărâre a Curții Constituționale prin care acesta certifică îndeplinirea condițiilor pentru exercitarea Inițiativei cetățenești de respingere a Hotărârii Guvernului.

(6) Orice Hotărâre emisă de Guvern, care are ca obiect bunuri ale proprietății publice poate fi anulată de acesta, în baza expunerii de motive a Inițiativei cetățenești de respingere a Hotărârii, oricând, în intervalul dintre adoptare și demararea campaniei electorale pentru promovarea Inițiativei cetățenești de respingere.

(7) Guvernul poate înainta Parlamentului Proiecte de Legi și poate solicita adoptarea lor în regim de urgență.

La articolul 114 din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, alineatele (3) și (4) se modifică și se adaugă alineatele noi (5) și (6)

Art. 114 – Angajarea răspunderii Guvernului.

(3) Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), Programul, Declarația de politică generală sau Proiectul de Lege modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptată și intră în vigoare la 100 de zile de la Publicarea în Monitorul Oficial pentru Program sau pentru Declarația de politică generala sau de la trimiterea Legii Președintelui României pentru promulgare, dacă în acest interval nu a fost publicată în Monitorul Oficial o Hotărâre a Curții Constituționale prin care aceasta certifică îndeplinirea condițiilor pentru exercitarea Inițiativei cetățenești de respingere a Programului, Declarației de politică generală sau a Legii.

(4) Dacă Președintele a cerut reexaminarea Legii ori dacă s-a cerut verificarea constituționalității ei, promulgarea Legii se face în termen de 100 de zile de la primirea Legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curții Constituționale, prin care i s-a confirmat constituționalitatea, dacă în acest interval nu a fost publicată în Monitorul Oficial o Hotărâre a Curții Constituționale prin care aceasta certifică îndeplinirea condițiilor pentru exercitarea Inițiativei cetățenești de respingere a Legii.

(5) Referendumul național de respingere a Programului, Declarației de politică generală sau a Legii se organizează, odată cu primul referendum național anual care urmează publicării în Monitorul Oficial a Hotărârii Curții Constituționale, prin care aceasta certifică îndeplinirea condițiilor pentru exercitarea Inițiativei cetățenești de respingere a acestora, dar nu mai devreme de 30 de zile.

(6) Dacă cetățenii resping prin referendum Programul, Declarația de politică generală sau Legea, odată cu validarea rezultatului Referendumului de către Curtea Constituțională Guvernul este demis.

Articolul 115 din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, se abrogă.

La articolul 120 din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, se adaugă alineatele (3), (4), (5), (6), (7) și (8) astfel:

Art. 120 – Principii de bază.

(3) Inițiativa cetățenească la nivelul unităților administrativ-teritoriale, aparține unui număr de cel puțin 5% dintre cetățenii cu drept de vot din respectiva unitate administrativ teritorială.

(4) Cetățenii cu drept de vot, din unitățile administrativ-teritoriale, au dreptul de a respinge Dispozițiile emise de Primari sau Președinți de Consilii Județene, înainte ca acestea să producă efecte, în condițiile prevăzute de Legea organică.

(5) Cetățenii cu drept de vot, din unitățile administrativ-teritoriale, au dreptul de a respinge Hotărârile Consiliilor unităților administrativ-teritoriale înainte ca acestea să producă efecte, în condițiile prevăzute de Legea organică.

(6) Inițiativele cetățenești privind adoptarea de Hotărâri ale Consiliilor unităților administrativ-teritoriale, susținute de cetățenii cu drept de vot, vor fi supuse referendumului local, dacă au fost respinse de acestea, în condițiile articolului 60.4. și Legii organice.

(7) Inițiativele cetățenești  privind demiterea Primarului sau a Președintelui Consiliului unității administrativ-teritoriale susținute de cetățenii cu drept de vot vor fi supuse referendumului local, în condițiile prevăzute de Legea organică.

8) Inițiativele cetățenești privind dizolvarea Consiliului unității administrativ-teritoriale susținute de cetățenii cu drept de vot vor fi supuse referendumului local, în condițiile prevăzute de Legea organică.

La articolul 136 din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.767 din 31 Octombrie 2003, se adaugă alineatele (6), (7), (8) și (9) astfel:

Art. 136 – Proprietatea.

(6) Contractele încheiate de Guvernul României sau de autoritățile publice locale, care vizează bunurilor proprietate publică nu pot conține clauze secrete, cu excepția contractelor din domeniul Apărării și Securității Naționale (care pot conține anexe ce conțin informații tehnice clasificate), se publică integral în Monitorul Oficial al României, cu excepția anexelor ce conțin informații tehnice clasificate, în maxim 3 zile de la semnare și intră în vigoare în termen de 100 de zile de la publicare dacă în această perioadă nu a fost înregistrată o Inițiativă cetățenească de respingere a contractului.

(7) Referendumul național de respingere a unui contract, de felul celui redat la art. 136 alineat (6), se desfășoară conform prevederilor Legii organice.

(8) Referendumul local de respingere a unui contract, de felul celui redat la art.136 alineat (6), se desfășoară conform prevederilor Legii organice.

(9) Orice contract, de felul celui redat la art. 136 alineat (6), intră în vigoare la data validării rezultatului referendumului dacă nu a fost respins prin referendum.

La articolul 146 din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, se adaugă literele (l) și (m), astfel:

Art. 146 – Atribuții.

l) se pronunță asupra constituționalității Inițiativelor cetățenești la solicitarea Consiliului Legislativ.

m) dă aviz consultativ asupra inițiativelor cetățenești de revizuire a Constituției la solicitarea Consiliului Legislativ.

Articolul 148 din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, se abrogă.

 Articolul 149 din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, se abrogă.

Articolul (150) din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, se modifică și va avea următoarea formă:

Art. 150 – Inițiativa revizuirii.

(1) Revizuirea Constituției poate fi inițiată de Președintele României, de Prim- ministrul României, de cel puțin o pătrime din numărul Deputaților, precum și de cel puțin 500.000 de cetățeni cu drept de vot.

(2) Inițiativele de revizuire a Constituției inițiate de Președintele României, de Prim-ministrul României, de cel puțin o pătrime din numărul Deputaților, precum și de cel puțin 500.000 de cetățeni cu drept de vot vor fi redactate în forma cerută pentru proiectele de Lege.

 Articolul (151) din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, se modifică și va avea următoarea formă:

Procedura de revizuire a Constituției.

Art. 151 – Procedura de revizuire

(1) Inițiativa de revizuire a Constituției inițiată de Președintele României sub forma unei consultări populare este supusă aprobării cetățenilor în condițiile articolelor 60.1 alineat (3) litera (a) și 60.2 alineat (1).

(2) Inițiativa de revizuire a Constituției inițiată de Prim – Ministrul României, sau de cel puțin o pătrime din numărul Deputaților este supusa aprobării Parlamentului României. Dacă este aprobată, Inițiativa este supusă Referendumului național. Acesta se organizează odată cu primul referendum național anual care urmează, dar nu mai devreme de 30 de zile de la momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale prin care certifică constituționalitatea proiectului.

(3) Inițiativa de revizuire a Constituției inițiată de cel puțin 500.000 de cetățeni cu drept de vot este supusă aprobării Parlamentului și poate fi respinsă sau acesta poate adopta o altă formă a Legii de revizuire a Constituției față de cea propusă de cetățeni.

(4) Parlamentul trebuie să se pronunțe asupra Inițiativelor de revizuire a Constituției, în cel mult 120 de zile de la depunerea acestora la Parlament. Inițiativa este adoptată de Camera Deputaților și de Senat, cu o majoritate de cel puțin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaților și Senatul, în ședință comună, hotărăsc cu votul a cel puțin trei pătrimi din numărul Deputaților și Senatorilor. În cazul depășirii termenului se consideră că proiectul de revizuire a Constituției a fost respins.

(5) Dacă Parlamentul a respins Inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției, referendumul național se organizează odată cu primul referendum național anual care urmează, dar nu mai devreme de 30 de zile, de la momentul publicării în Monitorul Oficial a deciziei Parlamentului de respingere a Inițiativei cetățenești de revizuire a Constituției.

(6) Dacă Parlamentul a adoptat o formă a Legii de revizuire a Constituției, diferită de cea propusă prin Inițiativa cetățenească, se organizează referendum odată cu primul referendum național care urmează momentului publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale prin care aceasta certifică constituționalitatea Legii de revizuire a Constituției adoptată de Parlament, dar nu mai devreme de 30 de zile.

(7) În cadrul referendumului sunt supuse aprobării cetățenilor trei variante:

(a) forma Legii de revizuire a Constituției, propusă prin Inițiativa cetățenească;

(b) forma Legii de revizuire a Constituției adoptată de Parlament;

(c) nici una din cele două forme.

(8) Dacă nici una dintre variante nu întrunește majoritatea absolută a voturilor valabil exprimate se organizează al doilea tur de scrutin, la două săptămâni de la data desfășurării primului tur, între primele două variante, stabilite în ordinea numărului de voturi obținute în primul tur. Este adoptată forma Legii de revizuire a Constituției care a obținut cel mai mare număr de voturi.

(9) Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum.

 La articolul 152 din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, alineatul (2) se modifică astfel:

 Art. 152 – Limitele revizuirii.

(2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale cetățenilor, conform Declarației Universale a Drepturilor Omului.

 La articolul 154 din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, alineatul (2) se modifică astfel:

 Art. 154 – Conflictul temporal de legi

(2) Consiliul Legislativ, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a Constituției revizuite va examina conformitatea legislației cu prezenta Constituție și va face Parlamentului sau, după caz, Guvernului, propuneri corespunzătoare.

La articolul (155) din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, alineatele (2), (3), (4),(5) și (6) se abrogă.

 Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților și de Senat cu respectarea art.151, alineat (1) din Constituția României republicată.

 *

EXPUNERE DE MOTIVE

privind adoptarea Proiectului de Lege pentru revizuirea Constituției României în vederea implementării principiilor Democrației Directe.

 Democrația Directă

Faptul că situația socială, legislativă, executivă, politică, economică, educațională etc… din România a scăpat pur și simplu de sub control se datorează, în primul rând, obstrucționării manifestării suveranități poporului, care ar trebui să poată fi materializată, în mod real, și prin… referendum. Constituția, în realitate, nu permite asta, suveranitatea poporului fiind doar pe hârtie, doar o… iluzie.

Astfel, dacă la art.2 din Constituție (Suveranitatea) se afirmă în mod clar faptul că „(1) Suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum”… vine art.151, din aceeași Constituție, care la punctul (1) spune că…  „Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaților și de Senat, cu o majoritate de cel puțin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere”. Suntem, în realitate, într-o vădită dictatură parlamentară care contravine puternic însăși ideii de DEMOCRAȚIE. Este aberantă această situație și intenționat creată pentru a opri, de fapt, din fașă, orice tentativă legislativă de modificare a Constituției de către popor, prin referendum.

Democrația Directă este cea mai înaltă formă de Democrație cunoscută în lume, întrucât cetățenii, în cadrul ei,  se pot implica direct în procesul legislativ și în același timp, poate deveni un cenzor activ și cât se poate de serios al acțiunilor demnitarilor aleși de el să-l reprezinte.

Poporul unui Stat are dreptul la o suveranitate reală și neîngrădită. Iar această suveranitate poate să îi fie garantată într-un singur mod: posibilitatea de a organiza referendumuri și de ași manifesta astfel voința în mod suveran. El își alege, este drept, reprezentanți în mod regulat odată la 4 ani, însă este absolut normal să i se acorde libertate maximă în a putea controla modul în care aceștia răspund misiunii acordate de popor și mai ales să-i poată schimba oricând, dacă aceștia nu-i mai reprezintă interesele.

 Prin Proiectul nostru vrem ca poporul să devină în mod real suveran și să poată interveni în mod direct, atunci când cei pe care i-a ales drept conducători nu înțeleg să-și facă datoria. Considerăm că niciun articol din Proiectul nostru care face referire la introducerea principiilor Democrației Directe Participative nu este anticonstituțional, din contră întărește Constituția României care, în mod normal și firesc trebuie să slujească prioritar omului, familiei, țării și națiunii. Democrația Directă este aplicată, în forme diferite este drept, în unele țări din Europa, în special în Elveția,  dar și în Statele Unite ale Americii, acolo unde opt State întrunesc principalele elemente ale Democrației Directe: Arizona, California, Colorado, Michigan, Montana, Nevada, North Dakota și Oregon.