VINDEM TERENURILE CĂTRE STRĂINI… NE VINDEM PRACTIC ȚARA!

 

O realitate cruntă pe care autoritățile române nu o văd sau nu vor să o vadă.

In acest moment, peste 64%v din terenurile din România aparțin străinilor, după cum se vede mai jos. Iată principalii „investitori” în domeniu. Punem ghilimele de rigoare la investitori întrucât, în primul rând, țara are extrem de puțin de câștigat în urma acestor tranzacții, iresponsabile zicem noi, iar marea majoritate a acestora sunt cel puțin dubioși.

Italia 23,4%, Germania 15,5 %, Tarile arabe 10%, Ungaria 8,2%, Spania 6,2%.

Nici o țară din UE nu a vândut mai mult de 3% din suprafața terenurilor lor.

Studiu realizat de către Transnațional Institute (prin Sylvia Kay, Jonathan Peuch, Jennifer Franco) pentru Parlamentul European în mai 2015 referitor la acapararea terenurilor agricole

Cu excepția României care datorită acestui fapt a fost atenționată public de către Parlamentul European în această direcție.

În timp ce Franța a creat o multitudine de mecanisme de protecție a patrimoniului funciar francez, fiind campioana Uniunii Europene la protejarea gliei franțuzești, România se află la polul opus și are foarte multe hibe permițând acțiuni speculative la scară industrială, în special prin intermediul structurilor juridice.

Iată ce spune renumitul specialist în Agricultură profesorul Avram Fițiu din Cluj-Napoca, făcând o paralelă între România și Franța în ceea ce privește protecția asupra terenurilor:

„Mecanismele de protecție funciară împotriva cumpărării de teren agricol de către străini în Franța, sunt multiple:

Fixarea prețului de referință;

Pentru evitarea speculației cu teren agricol Comisia Județeană de Orientare Agricolă (CJOA) ajustează un preț de referință județean pe baza unui Observator Național gestionat de SAFER, lucru inexistent în România.

Fixarea limitei de suprafață pentru cumpărare;

Suprafața maximă pe care teoretic un străin o poate cumpăra este echivalentă cu suprafața de referință a fermei sectoriale decisă de către fiecare C.J.O.A. (Comisie Județeană de Orientare Agricolă); (la noi se cumpără cu miile, zecile de mii de hectare n.n).

Refuzarea autorizației de cumpărare în Franța!

Franța a imaginat o serie de situații în care se refuză acordarea autorizației de cumpărare de teren agricol de către străini:

Condiții limitative referitoare la structura juridică a solicitantului;

România nu a impus nici o limitare în funcție de statutul cumpărătorului permițând acțiuni speculative la scară industrială în special prin intermediul structurilor juridice.

În Franța, unde majoritatea fermelor sunt familiale, se cumpără pământul de către agricultori francezi cu structuri juridice specifice și astfel sunt evitate riscurile create de către speculațiile străinilor ce au de regulă structuri juridice anonime pentru ascunderea identității reale a cumpărătorilor.

Condiții limitative referitoare la nivelul minimal de pregătire agricolă;

România nu a impus restricții față de nivelul de pregătire al cumpărătorului.

În Franța pregătirea minimală și experiența este parte componentă a statutului agricultorului.

Condiții limitative referitoare la locuirea în țară pe o durată minimă anterioară;

România nu a impus prin lege condiții legate de locuirea minimală în țară, anterior actului de cumpărare.

În Franța un rezident originar dintr-o altă țară U.E., ce nu poate dovedi că a locuit între 3 și 10 ani în țara de adopție nu poate cumpăra teren agricol.

Condiții limitative referitoare la vânzarea de părți sociale;

În România Legea 17/2014 nu a creat mecanisme de control a vânzărilor de părți sociale sau acțiuni din societăți. În timp ce în România Legea 17/2017 dă posibilitatea oricărui tip de societate, în țările UE s-au creat diferite mecanisme de control a vânzării/cumpărării de terenuri de către societăți comerciale:

În Franța, SAFER își exercită dreptul de preemțiune în cazul vânzării către străini de parți sociale sau de acțiuni de către societăți comerciale ce dețin active și terenuri agricole.

Condiții limitative legate la accesul la cumpărare prin intermediul arendării.

În România Legea 17/2014 nu a creat mecanisme de intervenție funciară în cazul terenurilor arendate, ca formă insidioasă de acces la cumpărare de fond funciar. În România s-au creat condiții de discriminare pozitivă pentru cetățenii străini prin introducerea arendașului ca preemtor, faza insidioasă de acces la fondul funciar. Nu s-a realizat o corelație cu Legea Arendei precum în alte state europene.

În Franța, prețul arendei sau închirierii se încadrează între limite minime și maxime, fixate de către fiecare administrație județeană (departamentală) și ține cont în procent de 60 % de evoluția veniturilor țăranilor și 40 % în funcție de costurile vieții cotidiene.

Condiții limitative legate de lista neagră a cumpărătorilor;

În România Legea 17/2014 nu a creat o listă neagră cu persoane și structuri care să nu aibă acces la piața funciară din România.

Franța ca și alte țări europene are o listă neagră cu structuri si persoane ce nu pot cumpăra teren agricol: bănci, asiguratori, fonduri de investiții, fonduri de pensii, alte structuri speculative.

Condiții limitative legate de vânzarea terenului în intravilan;

În România Legea 17/2014 deschide o cutie a Pandorei în ceea ce privește speculația cu terenurile agricole din intravilan ce nu sunt vizate de această lege. În România în zona montană, structura intravilană a comunelor formate din sate răsfirate, deține mare parte din terenurile agricole ale comunei comparativ cu zonele de câmpie și colinare în care extravilanul este majoritar. Astfel se creează o presiune speculatorie pe vatra satului în special în cătunele izolate pe cale de deșertificare umană.

În Franța cumpărarea de teren agricol intravilan de către străini este limitată la cumpărarea unei case cu maxim câteva mii de m2 de la caz la caz.”,

Profesorul Avram Fițiu încheie și spune cu un evident gust amar din care răzbate deznădejdea:

„Cu o astfel de clasă politică iresponsabilă și trădătoare de țară, România a devenit o colonie alimentară, funciară și extractivă pentru țările Uniunii Europene. În istorie, coloniile ce vând materie primă și cumpără materie finită, nu rezistă mai mult de 20-30 de ani fără să le fie schimbată cultura, limba și numele țării.” scrie Avram Fițiu în final.

Asociația Mișcarea Focul Dacic cere sprijinul întregii societăți civice românești, autentice, iubitoare de țară și de neam, în demersul său de a opri printr-un MORATIU NAȚIONAL de suspendare a legii 17/2014 până la modificarea ei substanțială în așa fel încât această bogăție naturală a solului țării, pământul, să fie protejată așa cum se cuvine, după toate standardele europene. Vrem să inițiem o Petiție și avem nevoie de minim 500 000 de semnături pentru a merge la Guvern și în Parlament să ne susținem cauza.

ATENȚIE! Este vorba despre semnături reale, pe liste reale și nu numai despre o petiție online.

Prin urmare, avem nevoie de oameni în toate județele țării pentru a strânge aceste semnături care vor fi anexate textului PETIȚIEI.

Cei  care  doresc să se implice să ne scrie pe foculdacic@yahoo.com și să ne lase numele si prenumele, localitatea de domiciliu și un număr de contact.

*

Iată ce spunea nu de mult, același profesor Avram Fițiu, referitor la o astfel de petiție:

De ce boli ar trebui să se lecuiască românii ca să poată semna această petiție?

  1. Să se lecuiască de Sindromul Bruxelles(boală a slugărniciei de îndoire a genunchiului în fața partenerilor europeni).
  2. Să se lecuiască de Sindromul Istanbul(capul plecat sabia nu-l taie).
  3. Să se lecuiască de Sindromul Amsterdam(boala corectitudinii politice).
  4. Să  se lecuiască de Sindromul Vichy(boala predării necondiționate fără bătălie).
  5. Să se lecuiască de Sindromul Stockholm(boala pactizării victimei cu agresorul).
  6. Să se lecuiască de Sindromul Constantinopol(boala fanariotă a peșcheșului sau a șpăgii).
  7. Să se lecuiască de Sindromul Kremlin(boala fricii în oase).

Ce motivații ar trebui să împingă românii ca să poată semna o astfel de petiție?

  1. Motivație economicăpentru milioane de emigranți români care s-ar întoarce acasă dacă ar ști că pot trăi decent (venit net lunar de o mie de euro) pe pământul familiei lor.
  2. O motivație economicăpentru peste un milion de români corporatiști care slugăresc la multinaționale fără să știe că cele 3 ha de pământ de acasă le pot aduce același venit net dacă ar iniția o mică afacere familială de procesare agroalimentară.
  3. Omotivație economică pentru milioane de foști țărani, actualmente urbanizați  care își duc traiul la oraș de azi pe mâine.
  4. O motivație de reîntoarcere la naturăpentru sute de mii de tineri români educați care se reîntorc din străinătate pentru o viață fără stres pe care ar putea să o trăiască pe câteva ha de pământ dacă le-ar avea.
  5. O motivație sufleteascăpentru milioane de țărani care dacă se lasă dezrădăcinați își pierd rostul lor pe acest pământ.
  6. O motivație deliniște la bătrânețe pentru milioane de români care ar putea trăi o pensie liniștită, dacă ar deține o căsuță la țară cu un petec de pământ.
  7. O motivație de siguranță a familieiîn caz de criză a refugiaților din est, dacă ar avea o casă la țară și un pic de pământ.
  8. O motivație recreaționalăpentru milioane de tineri români care s-ar putea bucura de viață dacă ar avea la țară o casă de vacanță cu 1 ha de pământ.
  9. O motivație agro-culturalăpentru toți iubitorii de tradiție și autenticitate care mai trăiesc pe acest pământ românesc.
  10. Omotivație patriotică pentru milioane de români care mai au acest simțământ nealterat.

Ce motive i-ar face pe români să nu semneze o astfel de petiție?

  1. Comoditatea ce s-a instalat în mintea și viața multor români.
  2. Senzația că vânzarea de pământ către străini este un lucru bun.
  3. Sentimentul de apatrid.
  4. Ignoranța față de o astfel de problematică.
  5. Iresponsabilitatea unora față de nevoile societății.
  6. Neștiința altora legată de acest subiect.
  7. Incultura unora legată nevoile fundamentale ale omului.
  8. Prostia ce sălășluiește în mintea unora.
  9. Neinstruirea de care dau dovadă unii confrați.
  10. Nerozie în abordarea de probleme fundamentale.
  11. Nepricepere în treburi publice a unora.
  12. Idolatria față de străini a altora.
  13. Sărăcia mentală și financiară a unora.”

Și iată PETIȚIA…

„Pământul – componentă vitală a siguranței naționale”

PARLAMENTULUI, PREȘEDINTELUI  ŞI  GUVERNULUI  ROMÂNIEI

În virtutea art. 51 din Constituția României, dar și al art.55 alineat (1), noi cetățenii acestei țări, semnatari ai acestei Petiții, cerem în mod ferm:

1. Instituirea unui Moratoriu naţional de suspendare a Legii 17/2014, timp de 6 (șase) luni. Oprirea, în această perioadă, a vânzării terenurilor agricole.

2. Elaborarea, în regim de urgență, a unui Proiect pentru o nouă Lege a Agriculturii în care să se regăsească:

a. toate cele necesare dezvoltării, sustenabile și durabile implementării agriculturii organice în România (prin măsuri eficiente acest lucru poate fi realizat în maxim 7 – șapte- ani);

b. reglementările necesare în ceea ce privește vânzarea terenurilor agricole reglementări care să fie similare cu cele omonime din Franța.

3. Reducerea imediată și semnificativă, cu minim 50%, a emisiilor de nitrați și utilizarea de îngrășăminte artificiale.

4. Reanalizarea și revizuirea, în regim de urgență, a actelor în baza cărora  s-au făcut retrocedările în sectorul agricol, anularea acelora care sunt dovedite a fi ilegale, naționalizarea suprafețelor de teren dobândite ilicit, pedepsirea celor vinovați.

 

 EXPUNERE DE MOTIVE

Purtătorii conștiinței istorice au datoria să stabilească și să impună păstrarea și valorificarea PĂMÂNTULUI, ca sursă esențială a securității și siguranței alimentare, ca izvor de existență a generațiilor de astăzi și a celor de mâine.

(Fragment din documentul intitulat Punctul de vedere al Academiei Române privind vânzarea terenurilor agricole).

În cadrul aceluiaș document Academia Română afirmă faptul că „în prezent, în societatea românească sunt exprimate semnale de alarmă privind fenomenul de acaparare a terenurilor agricole, care (…) capătă notorietate în absența unor date oficiale privind evoluția tranzacțiilor cu terenuri agricole”

De asemenea, Academia Română a constatat și faptul că „amplificarea volumului tranzacțiilor de pe piața funciară românească are loc în contextul în care prețurile practicate în țara noastră sunt mult mai reduse decât prețurile europene, făcând astfel foarte atractive terenurile agricole pentru capitalul străin, reprezentat atât de persoane fizice cât și de persoane juridice, inclusiv fonduri de investiții”

*

Este din ce în ce mai cunoscut, atât la nivel global cât și european, așa-numitul fenomen de acaparare și concentrare al terenurilor.

Acest fenomen constă într-un „proces de achiziționare pe scară largă de terenuri agricole fără consultarea populației locale în prealabil sau fără a obține aprobarea acesteia” și se manifestă prin faptul că „limitează posibilitățile de care dispune populația locală de a gestiona în mod independent o exploatație și de a asigura producția de alimente”, pe de o parte, în timp ce, pe de altă parte „proprietarul se bucură (…) de dreptul de a utiliza resursele și beneficiile care decurg din utilizarea acestora”.

(Avizul Comitetului Economic și Social European privind acapararea terenurilor – un semnal de alarmă pentru Europa și o amenințare iminentă la adresa agriculturii familiale din ianuarie 2015, pag. 4, disponibil la http://eur-lex.europa.eu/legalcontent/RO/ALL/?uri=CELEX%3A52014IE0926).

Tot CESE spune în același document la pag.6 că „proprietatea funciară se concentrează din ce în ce mai mult în mâna unui număr limitat de companii de mari dimensiuni, ceea ce a dus la nașterea unei agriculturi industrializate în unele țări din Europa Centrală și de Est”.

*

Un alt efect nociv al acaparării resurselor naturale ale țării, în general și al acaparării terenurilor, în special, a fost distrugerea industriei românești din domeniu, în trecut, și imposibilitatea refacerii ei, în prezent, România devenind exportatoare de materii prime și importatoare de produse finite (alimentare sau industriale).

Mai mult, potrivit studiului elaborat de Transnațional Institute, cât și avizului CESE anterior menționat, acest fenomen amenință securitatea și suveranitatea alimentară și tradițiile alimentare locale.

Astfel, potrivit CESE „terenurile agricole constituie baza pentru producția alimentară, formând, prin urmare, o condiție prealabilă necesară pentru asigurarea securității alimentare”. Astfel, „produsele alimentare și culturile de materie primă cultivate pe terenurile achiziționate sunt exportate în special în țările de origine ale investițiilor. Numai o mică parte a acestor culturi este destinată piețelor interne. Prin urmare, securitatea alimentară este invers proporțională cu gradul de acaparare a terenurilor

Aceeași concluzie este asumată și de către Academia Română, potrivit căreia sunt întemeiate temerile privind securitatea alimentară a populației din România „în condițiile în care cele mai fertile terenuri s-ar afla în proprietatea unor entități cu interese economice diferite față de cele ale statului român”.

*

Având în vedere cele expuse anterior, devin tot mai importante și de luat în seamă studiile de specialitate potrivit cărora fenomenul acaparării și concentrării terenurilor pune în mare pericol posibilitatea de hrănire a populației.

Mai mult, din punct de vedere social, s-a identificat și efectul depopulării zonelor în care se practică în prezent agricultura intensivă de tip industrial corporatist.

Este unul dintre motivele pentru care România se confruntă în acest moment cu o gravă criză demografică.

Avizul instituției europene (CESE) indică România ca exemplu de scădere maximă al numărului de lucrători din agricultură (8,9%/an între 2005 și 2010), o creștere a șomajului ce a implicat, evident, costurile sociale inerente și semnificative.

În general, fenomenul analizat afectează în mod negativ nu doar aspectul demografic al țării.

Producția de alimente naturale, sănătoase și aspectele socio-ecologice sunt și ele grav deteriorate de acest tip de agricultură industrială intensivă, dominată de întreprinderile mari.

*

În punctul său de vedere, Academia Română își exprimă opinia că „terenurile agricole reprezintă una dintre cele mai importante resurse naturale ale României și gestionarea lor responsabilă reprezintă o garanție pentru securitatea alimentară a generațiilor care vor urma”.

Citându-l pe marele agronom Gheorghe Ionescu-Șișești… Pământul este bogăția principală a României. Dar… nu este o comoară nesecată, un bun inalterabil. Avem datoria să-l păstrăm și să-l îngrijim, ca să rămână mereu izvorul de viață și mijlocul de existență al poporului român”.

Într-adevăr, aceasta este și opinia CESE potrivit căruia „terenurile nu reprezintă o marfă comercială care să poată fi fabricată în cantități mai mari. Pământul este o resursă finită, motiv pentru care el nu ar trebui să se supună normelor tipice ale pieței”.

Totodată, aceeași instituție europeană afirmă că „o piață a terenurilor bazată exclusiv pe cele patru libertăți (de circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor) nu este suficientă pentru a face față riscului de discriminare și marginalizare legat de aspectele sensibile ale accesului la terenuri agricole, ale controlului asupra acestora și ale destinației ce le este atribuită”.

Este cât se poate de evidentă discriminarea țăranului român, a fermierului român, în acest proces de acaparare a terenurilor agricole și nu numai.

CESE constată faptul că… „fenomenul concentrării unor suprafețe mari de teren în mâinile unor mari investitori neagricoli și ale marilor companii agrare reprezintă o amenințare gravă (…)”.

„Aceasta contravine modelului european al unei agriculturi durabile, multifuncționale și competitive, în bună măsură bazată pe exploatațiile agricole familiale și periclitează punerea în aplicare a obiectivelor formulate în art. 39 și art. 191 din T.F.U.E.

Acest model se află în contradicție cu obiectivul structural al sectorului agrar de a dispune de proprietăți funciare cât mai dispersate, duce la deteriorarea ireversibilă a structurii economice în zona rurală și la o agricultură industrializată nedorită de societate”.

Politica funciară este de competența statelor membre”, fapt în virtutea căruia acestea „pot impune restricții privind tranzacțiile atunci când siguranța alimentară și energetică națională este periclitată sau dacă există un interes public major”.

Iar aceste restricții sunt permise pentru a evita speculațiile, pentru a conserva tradițiile locale și pentru a asigura o utilizare adecvată a terenurilor, aceasta chiar dacă, spune CESE„astfel de restricții limitează principiul – consfințit în tratate – al liberei circulații a bunurilor și a capitalurilor”, întrucât sunt „justificate în contextul garantării securității alimentare”.

În Tratatul de Bază al Uniunii Europene la art.4 alineat (2) se specifică foarte clar:

Uniunea respectă egalitatea statelor membre în raport cu tratatele, precum și identitatea lor națională, inerentă structurilor lor fundamentale politice și constituționale, inclusiv în ceea ce privește autonomia locală și regională. Aceasta respectă funcțiile esențiale ale statului și în special pe cele care au ca obiect asigurarea integrității sale teritoriale, menținerea ordinii publice și apărarea securității naționale. În special, securitatea națională rămâne responsabilitatea exclusivă a fiecărui stat membru”.

Considerăm că tara noastră încalcă grav acest articol fiind cât se poate de evident faptul că, în acest moment, Statul român nu poate asigura țării, în mod exclusiv (adică fără ajutor din afară) securitatea alimentară, economică, demografică, de mediu și sanitară. Și… se știe foarte clar faptul că acestea fac parte din securitatea națională.

Una dintre principalele cauze, a acestei situații grave este dezastrul din agricultură produs atât prin vânzarea excesivă și iresponsabilă a terenurilor agricole către străini, cât și prin modul în care sunt ele exploatate.

Și aici ne referim la încălcarea gravă a normelor de mediu în detrimentul productivității, al maximizării profiturilor.

Ne referim la ceea ce se întâmplă cu producția agricolă din Romania care este în cea mai mare parte exportată în condiții nu tocmai clare, fără să se țină cont de nevoile interne.

Iar noi, români, nu numai că nu beneficiem de mare lucru în ceea ce privește contribuția companiilor străine din domeniu la bugetul de stat, dar mai și cumpăram apoi, la prețuri mult mai mari, propriile noastre produse agricole, de data asta sub formă de… alimente.

Și problemele nu se opresc aici…

După cum bine s-a văzut, aceste alimente sunt, de multe ori, sub normele europene în ceea ce privește calitatea, iar români se îmbolnăvesc încet și sigur.

Noi, semnatarii acestei Petiții, vrem O ALTĂ AGRICULTURĂ în România.

O Agricultură care să ducă la reducerea substanțială a importul de produse alimentare și care să asigure consumatorului alimente curate, adevărate, și implicit… o viață mai sănătoasă.

Vrem o AGRICULTURĂ ORGANICĂ!

Totul pentr OM, FAMILIE, ȚARĂ și NAȚIUNE! Cu DUMNEZEU înainte!

*

LIBERTATE!  ADEVĂR!  DREPTATE!

Mișcarea Focul Dacic – MFD

http://foculdacic.ro/

 

Asociația Mișcare Focul Dacic